Întru Mulți Ani, Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Ziua Sa Onomastică!

Ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Teodosie, începătorul vieții călugărești de obște din Palestina este și ziua onomastică a Înaltpreasfințitului Teodosie, Păstorul Dobrogei. Redăm cu bucurie urarea unui Părinte din Arhiepiscopia Tomisului:

Astăzi, când Bunul nostru Părinte Duhovnicesc și Ierarh al Tomisului, peste pământul apostolic al Dobrogei, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, își serbează ziua onomastică, prăznuindu-l cu mare cinste și evlavie pe ocrotitorul său spiritual, Sfântul Teodosie, începătorul vieții de obște, noi, toți fiii săi duhovnicești, îi adresăm cele mai alese urări de bine.

Să trăiți mulți ani binecuvântați și să urmați, ca și până acum, calea cea dreaptă lăsată de Hristos Domnul și de Sfinții Apostoli, dar mai ales de Sfântul Teodosie, care prin viața sa și prin trăirea duhovnicească de o mare intensitate vă este neîncetat călăuză și îndrumător.

Întru smerenia noastră, rugăm pe Domnul să vă țină sănătos și îndelungat în zile, iar noi, ceata dreptcredincioșilor, binecunoscând puterea rugăciunilor și mulțimea darurilor cu care v-a împodobit Dumnezeu, ne plecăm cu cucernicie și mulțumim din adâncul sufletului pentru că ne sunteți aproape și ne îndrumați cu osârdie pe toți către calea cea mântuitoare.

Sărutăm dreapta cu smerenie!

Întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!