În ziua de 6 aprilie 2024 IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost ales ca membru titular al European Academy of Science and Arts din Salzburg. La reuniunea a fost prezent și profesorul Constantin Barbu, membru al Academiei Tomitana. Foto Arhivă: IPS Teodosie și filosoful Klaus Mainzer, președintele Academiei de la Salzburg, între ai cărei membri se numără și profesorul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, sau IPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului.

Întâlnirea a avut loc în Aula Magna a Universității din Salzburg, fiind prezenți numeroși invitați și personalități europene, informează și Basilica. În data de 8 aprilie 2024 s-au împlinit 23 de ani de când Înaltpreasfințitul Teodosie a fost întronizat de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului
Așa cum se știe, președintele și fondatorul Academiei Tomitane din Constanța, IPS Teodosie, este membru în mai multe academii europene și americane și chiar din îndepărtata Asie, anume din Mongolia. Acest prestigiu al Arhiepiscopului Tomisului se întemeiază pe lucrarea sa curată pentru credincioșii ortodocși din Tomis și Dobrogea și nu numai, se întemeiază pe instituțiile foarte importante pe care le-a înființat, pe colecțiile de documente pe care le păstorește și cărora le dă viață.
Înaltul ierarh este membru în Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris, membru în Academia Hispanoamericană, în Academia Senghor din Milano, în Academia de Cultură și Poezie din Ulanbator. În cadrul Academiei Tomitane a fondat și a dat viață unor colecții celebre precum Monumenta Romaniae Historica (din care s-au tipărit peste 1000 de volume cu manuscrise color datate între secolele IV-XIV), Biblioteca lui Eminescu (din care s-au tipărit 735 de volume din cele 1242 cât număra biblioteca întreagă a lui Eminescu), Monumentele ortodoxe și bizantine (din care s-au tipărit peste 300 de volume).
Înaltul ierarh Teodosie nu a putut participa personal la ședința solemnă din 6 aprilie 2024 care a avut loc la Academia Europeană de Științe și Arte din Salzburg și a adresat președintelui Klaus Mainzer o caldă scrisoare de mulțumire și de salut solemn.
Iată scrisoarea Arhiepiscopului Teodosie:

Părintele consilier reprezentat al IPS Teodosie și Prof. Constantin Barbu din partea Academiei Tomitane i-a dăruit președintelui Mainzer din partea Arhiepiscopului Teodosie Medalia de Aur Dionysius Exiguus și Diploma de membru titular al Academiei Tomitane:

Înaltul ierarh Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost primit ca membru titular al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg. Iată și diplomă conferită Arhiepiscopului Tomisului:

În aceeași ședință solemnă, au mai fost primiți ca membri titulari personalități celebre din întreaga lume.
Amintim, astfel, numele următoare:- Prof. Dr. Dr. Michael MOSER, University of Vienna (I), Austria
- Prof. Binhua WANG, University of Leeds (I), United Kingdom
- Prof. Stefania MICHELUCCI, University of Genova, Italy
- Prof. Ranjan GHOSH, University of North Bengal(I), India
- Prof. Dr. Dr. Rudy Leon DE WILDE, Pius Hospital, Oldenburg (I), Germany
- Prof. Yang JIANSHE, Tongji University (I), China
- Prof. Shengbin LI, Xian Jiaotong University (I), China
- Prof. Dr. Andraž STOŽER, University of Maribor (I), Slovenia
- Prof. Dr. Jialin ZHENG, Tongji University (I), China
- Mag. art. Anne DO PAÇO, Wiener Staatsoper (I), Austria
- MA Cheikh Tidiane GAYE, International Academy Leopold Sedar Senghor (I), Italy
- Prof. Dr. Irina MUREȘANU, University oft Maryland (I), USA
- Prof. Dorothee OBERLINGER, Mozarteum University Salzburg (I), Germany
- Prof. Franz Martin OLBRISCH, Sächsische Akademie der Künste (I), Germany
- Prof. Arne BATHKE, Salzburg University (I), Austria
- Prof. Dr.Natascha OPPELT, Kiel University (I), Germany
- PhD Lei CHEN, Durham University (I), United Kingdom
- Prof. Lu ZHOUXIANG, National University of Ireland Maynooth (I), China
- Prof. Subhasis CHAUDHURI, Indian Institute of Technology, Bombay (I), India (N)
- Prof. Liang-Yin CHU, Sichuan University (I), China
- Prof. Vijay DHIR, University of California, Los Angeles (I), USA
- Prof. Yun FU, Northeastern University (I), USA
- Prof. Xiaoming (Shawn) HE, University of Maryland (I), USA
- Prof. Pak Kin WONG, The Pennsylvania State University (I), USA
- Prof. Georgios THEODOROPOULOS, Southern University of Science and Technology (SUSTech) (I), Greece
- Prof. Purushottama BILIMORIA, University of Melbourne (I), Australia
- Prof. Peter DUBOVSKÝ, Pontifical Biblical Institute (I), Italy
- Prof. Dr.Christoph ELSAS, Philipps University Marburg (I), Germany
- Prof. Dr. Eva-Maria FABER, Theologische Hochschule Chur (I), Switzerland.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de președintele Academiei Europene de Științe și Arte, prof. dr. Klaus Mainzer. A urmat discursul fondatorului, prof. dr. Felix Unger, președinte de onoare al Academiei.
Prelegerea festivă a fost susținută de prof. dr. Emmanuelle Charpentier, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2020, care a primit Medalia „Paul Crutzen”. La reuniune a participat și IPS Andrei Andreicuț, la rândul său membru al Academiei, mai transmite Basilica.
Academia Europeană pentru Științe și Arte din Salzburg a fost fondată în anul 1990 de profesorul cardiolog dr. Felix Unger, de cardinalul Franz König, Arhiepiscopul Vienei, și de filosoful Nikolaus Lobkowicz.
Academia numără aproximativ de 1.500 de personalități ale vieții universitare, acoperind șapte secțiuni: Științe umaniste, Medicină, Artă, Științe ale naturii, Științe sociale, economice și juridice, Științele tehnice și ale dezvoltării, precum și Religiile lumii. Dintre membrii academiei, peste 30 sunt deținători ai Premiului Nobel, mai informează Basilica.